Mihai Lisețchi

Duc o existență mai degrabă boemă. De aproape trei decenii mă ocup, din diferite perspective, de participare civică, fie având în prim plan cetățeanul, fie organizații de cetățeni (organizații neguvernamentale nonprofit). În toată această perioadă, am făcut și fac activism pe teme civice, am peste două decenii de consultanță, iar de niște ani predau la universitate pe teme legate de domeniul meu de expertiză: antreprenoriat social, organizații de economie socială, participare publică, guvernare deschisă etc. Nu m-am îmbogățit, dar trăiesc decent, am umblat toată lumea și, mai ales am avut șansa să fac doar ceea ce îmi place. Cu timpul, am realizat că activitatea profesională, oricât de importantă, nu e totul în viață, așa că mă strădui să o echilibrez prin cât mai mult sport (înot, alergare, schi).